Joacă serioasă

Vorbeam, zilele trecute, cu unul dintre colegii alături de care voi juca în piesa "Stâlpul Inocenţei" despre ce facem noi, de, iată câţiva anişori chiar. Am căzut de acord că asta dă un sens aparte existenţei noastre. Sigur, sunt multe sensuri pe care le dau existenţei mele, legată mai ales de cei dragi, de profesie şi aşa mai departe, dar acesta, de a îndeplini un vis, are, clar, un loc special. Apoi, în diverse momente ale repetiţiilor, iau seama, cumva amuzată, dar şi încântată, cum mimăm lucrul cu obiecte inexistente în timpul şi locul respective. Iar asta pare ca o joacă. Este, da, şi joacă, destindere, amuzament, dar este mai ales muncă, antrenament al minţii, al spiritului şi al trupului. Este o ieşire din cotidian, fără îndoială, o evadare din sinele pierdut printre rândurile proprii sau ale altora, este, totodată, o cale sigură spre revenire la frumosul din interior. Mă bucur că mi se întâmplă din nou să am ocazia să mă joc foarte serios, alături de oameni harnici, disciplinaţi, dar şi... jucăuşi şi iubitori de frumos şi care, cu singuranţă, simt la fel ca mine pentru teatru. Atât cât ştim, cât putem, continuând să ne jucăm muncind serios, vrem să vă dăm şi vouă, cei care ne veţi vedea pe 24 februarie, la Ateneu, de la ora 18.00, absolut TOT ce avem noi mai frumos! :)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Aţa, semnul, Oracolul şi generaţia „bătuţilor în cap”

Imagine
Un prieten mi-a amintit, zilele trecute, de faza cu aţa şi „destinul”. Nu, asta nu e despre nicio filosofie... pretenţioasă, ci, pur și simplu, e despre faza cu bucăţica de aţă pe care o găseai rătăcită pe tine. Pe care o luai şi o răsuceai pe deget, spuneai alfabetul şi litera la care se oprea aţa era cea cu care începea numele celui (sau celei) care-ţi este predestinat(ă). Şi culoarea era esenţială: alb- blond, negru- brunet. Eu găseam mai mult colorate şi îmi ieşea mai mereu x sau y sau z, dar n-am făcut precizarea, ca să nu stric momentul. Oricum, e evident că am răsucit aţele alea, toată adolescenţa, complet degeaba. Dar, Doamne, ce emoţii! Pornind de la asta, m-am tot gândit la cum căutam noi, atunci, în simplitatea noastră simpatică, tot felul de semne care să ne confirme faptul că, totuşi, nu suntem complet bătuţi în cap: la 15, 16, 17 ani cât aveam pe atunci. Bine, eram niţel, dar nu mai contează. Se pare că am evoluat... Fără un Google atotştiutor care să ne contrazică, d...
Citiți mai multe

Vine vara, bine-mi pare! Cum apare, cum dispare

Imagine
Noi, românii, tot aşteptăm vara de... când ne ştim. De prin septembrie, să fiu mai exactă. Dacă avem ghinion, începem să o aşteptăm chiar din prima zi de şcoală. Când e atât de frig în dimineaţa aia cu festivităţile, brusc, aşa, de zici că toţi copiii ăia sunt nişte fiinţe supranaturale care pot influenţa vremea şi, cu toată nefericirea lor, au invocat frigul. Să dea nămeţi de pe 15 septembrie, să închidă dracului ăştia şcolile odată! Bun. Şi-o aşteptăm, aşa, până prin mai, dacă avem noroc. 8 luni, fraţilor, opt luni! Sunt unii care, imediat după Revelion, fac postări d-alea orginale în care scriu: „AMR 6 luni până la vară”! Şi pun filmuleţe cu valurile mării, d-astea... La fel ca şi cei care, în toiul verii, numără zilele până la Crăciun. Da’ n-ai cum să te superi, că românu’ s-a născut poet glumeţ. În ianuarie, cu şuba pe tine-n apartament, faci planuri deja pentru vacanţa pe litoral(care vreţi voi), dai o tură prin Booking şi agăţi repede un apartament şmecher la malu’ mării, să n...
Citiți mai multe

Îmi plac grecii pentru că îşi iubesc ţara

Imagine
Îmi plac grecii pentru că îşi iubesc ţara. Şi asta se simte. Plus, pe cale de consecinţă, ştiu cum să evidenţieze fiecare locşor despre care ei cred că merită să fie vizitat. Îmi plac grecii pentru că, la greu, se unesc, nu se dezbină... Îmi plac grecii pentru că nu sunt nesimţiţi. Nu le merge bine nici lor, să ştiţi, dimpotrivă. Preţurile în magazine cresc continuu, miroase puternic a recesiune şi aici, dar ei n-au sărit calul cu tarifele la pachetele turistice şi nici la mâncarea de la taverne. Nu. În Pelion, de exemplu, unde suntem acum, anul trecut a fost un adevărat dezastru, vă amintiţi. Inundaţii ca-n filmele despre sfârşitul lumii, au murit oameni, au fost case şi maşini luate de viitură şi duse în mare. Cu toate astea, s-au mobilizat şi, dincolo de schimbările făcute de natură în aspectul plajelor, n-am simţit diferenţe şi-n ofertele lor. Pentru că grecii nu sunt nesimţiţi. Îmi plac grecii pentru că, indiferent cât de obosiţi sunt, continuă să îţi zâmbească, fraţilor. Pentr...
Citiți mai multe