Aş alege duminica dimineaţa...

...dacă m-ar întreba cineva ce moment al cărei zile aş alege să mă trezesc la nesfârşit. Asta aş alege. E ca într-o buclă a timpului, dar mai cuminte decât cea în care sunt copiii doamnei Peregrine, de exemplu, tineri şi ei mereu, dar fără veselia un pic echilibrată a duminicilor mele. Doar bombardamentul îl avem în comun, as an issue. Căci aroma duminicilor mele este însorită dintotdeauna. Chiar dacă cerul e acoperit de nori, mie tot însorită mi se pare duminica dimineaţa. Nu pot explica, nici nu găsesc că ar avea vreun sens. Şi chiar dacă părinţii mei cei frumoşi sunt la casele lor, eu tot îi văd printr-un strop din mine, la masa mea, în bucătăria mea, în zâmbetul meu, în dragostea şi mângâierile mele către copilul meu. Şi razele soarelui miros altfel duminica dimineaţa. Miros a cafea proaspăt râjnită şi a fum de ţigară, a Abba şi a Queen, a amintirea curăţeniei straşnice de ieri şi a graba dinaintea predării camerei de la munte. Duminica dimineaţa are gust de iarbă proaspătă şi de lene cu drepturi depline, are gustul iubirii semi-conştiente, nebune de-a dreptul, ce zic!, din noaptea precedentă şi e ca un curcubeu peste întreaga săptămână viitoare. Dar mai ales aş alege-o pentru că ei, amândoi ai mei, vin mereu, dar mereu!, somnoroşi, însă odihniţi, către mine, cu zâmbetul ăla larg de copil ştirb care a visat răţuşte şi banane, căţeluşi şi bunici, şi îmi spun: bună, mami, te iubesc!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Aţa, semnul, Oracolul şi generaţia „bătuţilor în cap”

Imagine
Un prieten mi-a amintit, zilele trecute, de faza cu aţa şi „destinul”. Nu, asta nu e despre nicio filosofie... pretenţioasă, ci, pur și simplu, e despre faza cu bucăţica de aţă pe care o găseai rătăcită pe tine. Pe care o luai şi o răsuceai pe deget, spuneai alfabetul şi litera la care se oprea aţa era cea cu care începea numele celui (sau celei) care-ţi este predestinat(ă). Şi culoarea era esenţială: alb- blond, negru- brunet. Eu găseam mai mult colorate şi îmi ieşea mai mereu x sau y sau z, dar n-am făcut precizarea, ca să nu stric momentul. Oricum, e evident că am răsucit aţele alea, toată adolescenţa, complet degeaba. Dar, Doamne, ce emoţii! Pornind de la asta, m-am tot gândit la cum căutam noi, atunci, în simplitatea noastră simpatică, tot felul de semne care să ne confirme faptul că, totuşi, nu suntem complet bătuţi în cap: la 15, 16, 17 ani cât aveam pe atunci. Bine, eram niţel, dar nu mai contează. Se pare că am evoluat... Fără un Google atotştiutor care să ne contrazică, d...
Citiți mai multe

Vine vara, bine-mi pare! Cum apare, cum dispare

Imagine
Noi, românii, tot aşteptăm vara de... când ne ştim. De prin septembrie, să fiu mai exactă. Dacă avem ghinion, începem să o aşteptăm chiar din prima zi de şcoală. Când e atât de frig în dimineaţa aia cu festivităţile, brusc, aşa, de zici că toţi copiii ăia sunt nişte fiinţe supranaturale care pot influenţa vremea şi, cu toată nefericirea lor, au invocat frigul. Să dea nămeţi de pe 15 septembrie, să închidă dracului ăştia şcolile odată! Bun. Şi-o aşteptăm, aşa, până prin mai, dacă avem noroc. 8 luni, fraţilor, opt luni! Sunt unii care, imediat după Revelion, fac postări d-alea orginale în care scriu: „AMR 6 luni până la vară”! Şi pun filmuleţe cu valurile mării, d-astea... La fel ca şi cei care, în toiul verii, numără zilele până la Crăciun. Da’ n-ai cum să te superi, că românu’ s-a născut poet glumeţ. În ianuarie, cu şuba pe tine-n apartament, faci planuri deja pentru vacanţa pe litoral(care vreţi voi), dai o tură prin Booking şi agăţi repede un apartament şmecher la malu’ mării, să n...
Citiți mai multe

Îmi plac grecii pentru că îşi iubesc ţara

Imagine
Îmi plac grecii pentru că îşi iubesc ţara. Şi asta se simte. Plus, pe cale de consecinţă, ştiu cum să evidenţieze fiecare locşor despre care ei cred că merită să fie vizitat. Îmi plac grecii pentru că, la greu, se unesc, nu se dezbină... Îmi plac grecii pentru că nu sunt nesimţiţi. Nu le merge bine nici lor, să ştiţi, dimpotrivă. Preţurile în magazine cresc continuu, miroase puternic a recesiune şi aici, dar ei n-au sărit calul cu tarifele la pachetele turistice şi nici la mâncarea de la taverne. Nu. În Pelion, de exemplu, unde suntem acum, anul trecut a fost un adevărat dezastru, vă amintiţi. Inundaţii ca-n filmele despre sfârşitul lumii, au murit oameni, au fost case şi maşini luate de viitură şi duse în mare. Cu toate astea, s-au mobilizat şi, dincolo de schimbările făcute de natură în aspectul plajelor, n-am simţit diferenţe şi-n ofertele lor. Pentru că grecii nu sunt nesimţiţi. Îmi plac grecii pentru că, indiferent cât de obosiţi sunt, continuă să îţi zâmbească, fraţilor. Pentr...
Citiți mai multe