Showdow

O, am făcut şi eu nebuniile mele. Acum, ce să zic, nu cât sau cum ale altora, dar le am pe ale mele, clar. Şi ei pe ale lor. Cum ar fi, nu râde! cele mai simpatice precum linguriţele de ness amestecate cu gălbenuş de ou, pe furiş. Şodou. N-ai auzit, n-ai făcut, n-ai mâncat, nu exişti! Mamăăăă, când zicea sor'mea a mai mare, complice şi veselă complet, să ne facem şodou, pe nevăzute, era ca şi cum ar fi zis acum să sunăm la Protecţia Copilului şi să reclamăm gloanţe în casă. Din gumă cu gust de căpşuni, dar ce contează? Comestibile, dar tot tupeu îi zice, come on! Respirând scadat, cu ochii pe geam să nu apară stăpânii, frecam la ness şi la gălbenuş până ne dureau furculiţele, cum freacă noua generaţie la Pokemon Go- fără succes! Băi, şi după ce-şi făcea efectul ness-ul, după o oră de Dexter şi Dee-Dee, Cow and Chicken, Curaj-câinele fricos etc., băgam teme şi pentru weekend. Ne şi pricepeam! Facebook n-aveam ca să exprimăm stările de extaz fiziologico-biologico-psihologic. Şi când ne trezeam, nu ştiam care cui a făcut tema. Că eram în stare de orice şi părinţii credeau că e de la conopidă. Ce să vezi, era doar ness şi încă avem ce povesti! Nici nu îmi trebuie altceva. Sis, hai la un şodooo, honey!