Eu l-am văzut pe Moş Crăciun!

Eram destul de mari şi ştiam... Însă, părinţii noştri atât de mult îşi doreau să nu dispară magia pe care o retrăiau şi ei prin sufletele noastre, încât s-au încăpăţânat să o recreeze, an de an, până când ni s-a lipit de suflet şi de minte. Pentru totdeauna. Tata, într-o noapte de Ajun, ne strigă pe mine şi surorile mele, să venim repede pe balcon: -Uite-l, uite-l, e acolo, îl vedeţi? E Moş Crăciun! Îl vedeţi? E Moş Crăciun! Atâta emoţie aveam în tot corpul, că tremuram. Ce bine, ştiam nimic, de fapt! Şi tata era atât de sigur şi atât de exaltat, încât vă dau cuvântul meu de onoare că l-am văzut pe Moş Crăciun, cu sacul în spate, trecând repede pe la colţul blocului. Ba chiar cred că mi-a şi zâmbit. Nu, sigur ne-a zâmbit... Şi ne-a mângâiat pe creştet, ne-a îmbrăţişat şi a imprimat, în toată fiinţa noastră, energia fantastică a Sărbătorilor! Acesta a fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată. Mi-a tatuat pe suflet şi pe minte atmosfera aceea de speranţă, de bucurie, de fericire că suntem. Pentru că există, pentru că existăm, suntem iubiţi, suntem împreună şi ne vom descurca oricât de greu o să fie la un moment dat! Şi, dincolo de toate neajusurile, materiale sau spirituale, de Crăciun suntem noi înşine, părinţi sau copii. Noi, plini de frumos şi de bine. Îi mulţumesc lui Moş Crăciun pentru seara aceea, în fiecare an! Şi îi promit că voi face şi eu totul, până la capăt, pentru ca fetiţa mea, la rândul ei, să îşi dorească să tatueze pe sufletul şi mintea copiilor ei Magia Crăciunului

!