Îmi plac grecii pentru că îşi iubesc ţara

Îmi plac grecii pentru că îşi iubesc ţara. Şi asta se simte. Plus, pe cale de consecinţă, ştiu cum să evidenţieze fiecare locşor despre care ei cred că merită să fie vizitat. Îmi plac grecii pentru că, la greu, se unesc, nu se dezbină... Îmi plac grecii pentru că nu sunt nesimţiţi. Nu le merge bine nici lor, să ştiţi, dimpotrivă. Preţurile în magazine cresc continuu, miroase puternic a recesiune şi aici, dar ei n-au sărit calul cu tarifele la pachetele turistice şi nici la mâncarea de la taverne. Nu. În Pelion, de exemplu, unde suntem acum, anul trecut a fost un adevărat dezastru, vă amintiţi. Inundaţii ca-n filmele despre sfârşitul lumii, au murit oameni, au fost case şi maşini luate de viitură şi duse în mare. Cu toate astea, s-au mobilizat şi, dincolo de schimbările făcute de natură în aspectul plajelor, n-am simţit diferenţe şi-n ofertele lor. Pentru că grecii nu sunt nesimţiţi. Îmi plac grecii pentru că, indiferent cât de obosiţi sunt, continuă să îţi zâmbească, fraţilor. Pentru că te respectă, pentru că eşti aici nu doar pentru vacanţa ta, ci şi pentru afacerea lor şi au bunul simţ (plus isteţimea) să se comporte cu tine ca atare. Îmi plac grecii pentru că au înţeles cât contează lucrurile mărunte. De exemplu, apa, pâinea, o salată, o îngheţată, toate din partea casei, la aproape toate tavernele la care am mâncat. Iar aici, unde suntem noi cazaţi, la Olga Rooms Paltsi, primim mereu din bunătăţile pe care gazda noastră le face special pentru oaspeţii ei: prăjituri, dulceaţă, plăcintă... Ştiţi cât contează, da?! Cât de greu o fi să facem şi noi aşa, în turismul nostru? Îmi plac grecii pentru că ştiu să se distreze frumos, pentru că sunt recunoscători pentru tot ce le-a dat Dumnezeu, pentru că, vorba aceea, ştiu să-şi vândă marfa şi o fac cu demnitate. Îmi place limba lor, Doamne, sună ca o poezie, i-aş putea asculta continuu, iar de muzica lor nici nu mai vorbesc. M-am îndrăgostit iremediabil de peisajele pe care mi le oferă ţara aceasta şi iubesc Grecia pentru că mă simt mai acasă decât mă simt în ţara mea. O spun cu tristeţe, vă daţi seama...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Aţa, semnul, Oracolul şi generaţia „bătuţilor în cap”

Vine vara, bine-mi pare! Cum apare, cum dispare