Bradul
Stau în pragul ușii casei lor, cu inima strânsă, de-a dreptul jenată. Mi se pare că dacă fac mai mult decât să privesc cu jind la ce au ei, aș strica tot. Mă uit la bradul lor împodobit cu atâta veselie și nu îmi doresc decât ca, vreodată, peste ani și ani, să am și eu așa ceva. Atât. Am cunoscut la maximum gustul tristeții, copil și adolescent, dar nu m-am lăsat! M-am încăpățânat și, doar cu tot ce-a fost mai bun învățat de la ai mei, cu toți oamenii minunați pe care mi i-a scos viața în cale, am mers mai departe. Tot înainte, spre bradul meu împodobit cu atâta veselie de pare ca în povești! Dorința mea, în fața tuturor brazilor pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții: o Familie. A mea! Cu iubire și respect și liniște sufletească și ”mulțumesc” și daruri și certuri, fie, dar mai ales cu împăcări memorabile Asta mi-am dorit. Acum, stau în pragul ușii casei mele. Zâmbind, cu inima plină de recunoștință. Fac un pas în față, cu încredere, spre bradul nostru împodobit cu atâta veselie,