Crăciunul nu-i ca Paştele...
Crăciunul nu-i ca Paştele. De fapt, e invers, în povestea mea, dar trebuia să evit cacofonia. N-are legătură cu vreun cadou sau cu brăduţul împodobit ori cu pomana bietului porc pe care-l plângem, mâncându-l. Ştiţi, acum pe miel îl plângem, nemâncându-l, că nu ni-l permitem, ce chestie!, dar nici despre asta nu este vorba, culmea! Norocul lui. Mărturisesc un păcat: NU mă bucur de Paşte aşa cum mă bucur de Crăciun. Americanii sunt de vină, clar :)))) Serios vorbind: Recunosc că am o legătură specială cu Noaptea de Înviere, de când eram mică. Bine, nu foarte mică, pentru că nu am avut bafta să fiu atinsă de vreun duh al GENIULUI. Mă descurc şi eu cu... genele alor mei(le mulţumesc şi îi iubesc, Dumnezeu să le dea viaţă lungă!). Eram mică, atât cât să pricep şi să simt. Cele mai frumoase poezii pe care le-am scris în adolescenţă, în mintea mea, desigur, sunt cele din Noaptea de Înviere. So, oricâte ţigări ar fi fumate pe lângă morminte rămase fără moştenitori, oricâte înjurături curajoa