Rubensiana, câinele şi vecinu’
Soţul meu n-are de ce să se supere, că ştiu că intenţionat iese la bustul gol să „repare” maşina, după program... :P ( sursă foto: Pinterest ) Ete na, nu sunt în cea mai bună formă. Noroc cu ochii şi noroc că atunci când eşti mai... durdulie, se mai atenuează ridurile şi sânii sunt mai plini. Păcat că, atunci când îi măsor cu privirea, fac ditamai guşa, dar, în rest, oricum, evit să mă uit în vreun geam fumuriu, jur! 😁 Când eram mai ambiţioasă, chiar şi când voiam să mă duc să iau pâine, aruncam, acolo, un creion şi-un rimel, ca să nu-i sperii pe vecini pe de-a-ntregul. Acum, prea mă doare umărul drept, iar trebuie să mă demachiez, n-are rost, deci prefer să mă prefac că nu mă vede nimeni. Evident că, atunci când arăţi ca un om al străzii supraponderal(paradoxal), cu câinele după tine(plus vreo 3 pisici), te întâlneşti cu toate rudele fiţoase şi slabe, cu foştii prieteni care te ştiau somalez, cu oameni care, când te-au văzut ultima oară, îţi ziceau că te-a luat sacul cu ciment l