Rubensiana, câinele şi vecinu’

Soţul meu n-are de ce să se supere, că ştiu că intenţionat iese la bustul gol să „repare” maşina, după program... :P

(sursă foto: Pinterest) Ete na, nu sunt în cea mai bună formă. Noroc cu ochii şi noroc că atunci când eşti mai... durdulie, se mai atenuează ridurile şi sânii sunt mai plini. Păcat că, atunci când îi măsor cu privirea, fac ditamai guşa, dar, în rest, oricum, evit să mă uit în vreun geam fumuriu, jur! 😁 Când eram mai ambiţioasă, chiar şi când voiam să mă duc să iau pâine, aruncam, acolo, un creion şi-un rimel, ca să nu-i sperii pe vecini pe de-a-ntregul. Acum, prea mă doare umărul drept, iar trebuie să mă demachiez, n-are rost, deci prefer să mă prefac că nu mă vede nimeni. Evident că, atunci când arăţi ca un om al străzii supraponderal(paradoxal), cu câinele după tine(plus vreo 3 pisici), te întâlneşti cu toate rudele fiţoase şi slabe, cu foştii prieteni care te ştiau somalez, cu oameni care, când te-au văzut ultima oară, îţi ziceau că te-a luat sacul cu ciment la greutate. E demonstrat. Băi, şi avem aici un vecin. Mă rog la bunul Dumnezeu să n-aibă Facebook şi să rămână între noi(toţi ceilalţi). 😁 Un băiat frumuşel foc, cu... câţiva ani buni mai mic decât mine. Şi cu evident foarte multe kilograme în minus. De te întrebi, pe bună dreptate, ce mănâncă bietul băiat, de au rămas din el doar fibra, muşchiul şi bărbiţa aia. În fine. Mă întâlnesc cu el doar când sunt cea mai naşpa fiinţă de pe acest pământ. Nemachiată, ciufulită, cu cele mai ponosite haine, cu acelaşi câine pe care-l ia căcarea în cele mai nepotrivite momente(fix în faţa Poliţiei Locale, de exemplu), cu papuci din plastic şi obligatoriu cu şoşete(că aşa port, dacă-mi transpiră picioarele), fără ochelari(măcar dădeam impresia de grasă, grasă, dar studioasă) şi aşa mai departe. Şi băiatul se uită, de fiecare dată, fix în ochii mei şi-mi zâmbeşte, mă, fraţilor, de zici că mă cunoaşte dintotdeauna. Dacă n-aş şti că am ceva probleme cu hormonii(mă tratez, relax!), aş zice că tipul chiar flirtează. Posibil să am şi probleme cu capul, dar refuz să le recunosc. Două teorii: ori mă ştie de pe Facebook şi încearcă, bietul, să facă legătura între fotografia mea de profil şi realitatea, deci zâmbetul ăla vine ca o reacţie firească a iluziei pierdute, ori are normă de fapte bune pe zi! Acum, pe bune, ce te costă să aduci bucurie în sufletul unei „bătrâne” rubensiene, 5 secunde, acolo?! Sau mă confundă cu vreo doamnă simpatică de la Finanţe, dracu’ ştie. Eşti iertat de datorii, crede-mă! 🙏 Bă, dar... o dată, bă, o dată nu ne-am întâlnit când să plec şi eu la vreo petrecere, când am vreo 2 kile de fond de ten, părul muncit, oja asortată cu hainele, când sunt toată în negru, gen, când am tocuri şi sutien, când... mama ei de viaţă! D-aia zic, dacă aş ieşi şi eu la bustul gol ca să repar maşina, cât de mişto ar fi?! 😜