Postări

Se afișează postări din septembrie, 2018

Foaie verde maghiran, fă-mă tânăr cum eram! Care-i treaba cu Blue Charme? :)

Imagine
Doamneee, ce surpriză mi-a făcut, aseară, Cristi cu pagina de Facebook pentru trupa noastră! Când ne-am văzut, sâmbătă, la Târgovişte, am convenit că, de data asta, chiar nu mai abandonăm ideea unei petreceri aniversare, dar nu vorbiserăm nimic de Facebook. Oricum, acum vreun an, tot Cristi a propus să ne reunim fie şi doar pentru o petrecere, dar ne-am luat cu altele, cum se iau oamenii mari cu lucruri mici :D, şi n-a mai zis nimeni nimic. Până acum. De data asta, chiar facem petrecerea şi sunteţi invitaţi toţi ai mei, de pretutindeni :)! Parcă seara respectivă a existat deja, într-o altă dimensiune, aşa o simt, şi acum trebuie doar să ajung la ea... Ca să vă dăm şi vouă din ce avem noi mai frumos. Pentru că Blue Charme a însemnat una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii mele pe pământul ăsta! Dar, care-i treaba MEA cu Blue Charme? N-am mai avut ocazia să vă povestesc, mă bucur că e timpul! Trupa exista de ceva vreme până la mine, cântau la Balul Bobocilor la care am partici